logo jos

Pasul 1

Fă-ţi curaj şi cere ajutorul unui consilier în carieră

Pasul 2

El te ajută să-ţi înfrunţi teama de schimbare

Pasul 3

După câteva şedinţe devii mai încrezător

Pasul 4

Eşti deja alt om şi priveşti viitorul cu încredere

Când te ajută

Consilierea în carieră caută să ajute oamenii care au de-a face cu provocări în carieră să obţină rezultate favorabile, constructive. Consilierea te poate ajuta atunci când cauţi:

O schimbare în carieră

Fiecare dintre noi ne construim cu mare grijă obiective profesionale, în funcţie de propriile noastre criterii dar şi de piaţa muncii în care activăm. Aceste obiective se pot schimba de-a lungul timpului, situaţia noastră profesională devine nesigură. Dacă nu eşti motivat de ceea ce faci acum sau nu vezi scopul activităţii pe care o desfăşori s-ar putea să îţi doreşti o schimbare a drumului tău profesional.

walk on wire

Consilierea în carieră îţi oferă suportul de care ai nevoie în găsirea răspunsurilor potrivite pentru situaţia cu care te confrunţi în cariera ta, în clarificarea obiectivelor şi dezvoltarea unui plan de carieră pentru o viaţă profesională satisfăcătoare.

Angajarea

Găsirea unui loc de muncă poate fi cel mai dificil şi descurajant pas în construirea unei cariere. Mulţi angajatori solicită un anumit nivel de experienţă, pentru alţii este important nivelul de studii sau cunoştinţele de utilizare a calculatorului. Indiferent de criteriile de selecţie stabilite de angajator, pentru obţinerea locului de muncă dorit este nevoie să fii pregătit şi să foloseşti cele mai eficiente instrumente pentru găsirea lui: un CV bine pus la punct şi în acord cu cerinţele angajatorului dar şi cu obiectivele tale, o scrisoare de motivaţie cu greutate, precum şi metoda potrivită ţie pentru găsirea job-ului dorit.

Consilierea în carieră te poate ajuta să afli care sunt mijloacele potrivite pentru tine şi obiectivele tale, să le actualizezi şi perfecţionezi, să îţi construieşti strategia de acţiune care să ducă la reuşită.

Promovarea în carieră

Poate te întrebi care ar fi nivelul următor pe care l-ai putea atinge în cariera ta şi cum îl poţi atinge.
Sau poate ai mai multe activităţi de derulat la jobul tău faţă de cele avute până acum.
Rolul tău în organizaţie s-a schimbat sau poate ai trecut pe o poziţie nouă în organizaţie care îţi valorifică experienţa şi cunoştinţele acumulate până acum.

Consilierea în carieră îţi poate oferi o perspectivă obiectivă pentru analizarea situaţiei tale. Cu ajutorul consilierului, vei putea alege cea mai potrivită cale de a acţiona şi construi cea mai bună strategie de schimbare, potrivită ţie şi obiectivelor tale profesionale, astfel încât să poţi creşte în carieră.

linkedin facebook xing
 
© 2012-2014 Răzvan Popa